|

Danciu – schimbare prin continuitate

danciu-calarasiGuvernarea PDL-PSD îşi continuă campania de schimbări şi noi numiri în funcţii de conducere, în instituţiile deconcentrate din judeţ.

La Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National – Călăraşi s-a produs prima excepţie.

Profesorul Sorin Danciu a fost reconfirmat în funcţie, „noua” sa numire fiind doar o formalitate făcută de prefectul Doru Ioan Tărăcilă, care a dat citire ordinului de numire semnat de ministrul culturii.

Sorin Danciu se află la conducerea instituţiei de cultură din vremea guvernării PSD, motiv pentru care, odată veniţi la putere, liberalii au intenţionat, într-o primă fază, să-l schimbe. Între timp, PNL-iştii au revenit la gânduri mai bune, hotărând să-l păstreze la conducerea Direcţiei de cultură pe Sorin Danciu.

Noua putere PDL-PSD a hotărât să-l păstreze în funcţie pe Sorin Danciu, ceea ce a făcut ca la bursa zvonurilor să se discute că, de fapt, politicienilor le este teamă de influenţa pe care  Danciu o exercită asupra opiniei publice prin ziarul „Jurnalul de Călăraşi”. Politicienii din fruntea judeţului, spun, în schimb, că nu este vorba, de fapt, decât de profesionalismul de care a dat dovadă Sorin Danciu la conducerea instituţiei şi proiectele culturale pe care acesta le-a promovat.

Marius STROE | dincalarasi.ro

Tags: ,

2 comentarii pentru articolul “Danciu – schimbare prin continuitate”

  1. Ion says:

    Hahaha …Ce profesionalism? Asta-i mahalagiul sef al ziarelor calarasene!

  2. robert says:

    Mesaj şters pentru limbaj indecent.

    * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

    Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat atunci când exprimaţi un punct de vedere.

    http://www.dincalarasi.ro

    * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * **

Lăsaţi un comentariu