|

Încăierare cu spray lacrimogen, geamuri sparte şi pistol cu bile

pistol cu bile Încăierare cu spray lacrimogen, geamuri sparte şi pistol cu bileÎn data de 19 august a.c., în jurul orei 02:30, agenţii Postului de Poliţie Ileana au fost sesizaţi de I. DUMITRU de 35 ani, din Bucureşti, cu privire la faptul că în timp ce se afla împreună cu alte 7 persoane pe terasa unui bar din Comuna Ileana, Judeţul Călăraşi, în faţa magazinului a oprit un autoturism marca Dacia Super Nova din care au coborât două persoane necunoscute.

Unul dintre acestea avea un pistol cu bile de cauciuc, iar celălalt cu un spray lacrimogen, şi au folosit arma asupra celor prezenţi pe terasă, anunţă Biroul de Presă al IPJ Calarasi.

În urma incidentului, au fost sparte geamurile a două autoturisme aflate în apropiere, iar V. ALEXANDRU, de 22 ani, şi A. IONUŢ, de 23 ani, ambii din Comuna Ileana, Judeţul Călăraşi, au suferit vătămări, cel din urmă fiind transportat la Spitalul Lehliu Gară pentru îngrijiri medicale.

Cele două persoane necunoscute au plecat apoi în direcţia Bucureşti cu autoturismul cu care au venit.

În jurul orei 03:30, Poliţia Oraşului Fundulea a fost sesizată de Serviciul de Ambulanţă Fundulea cu privire la faptul că P. MARIAN, de 34 ani, şi G. SORIN-RĂZVAN, de 19 ani, ambii din Fundulea, se află la Serviciului de Ambulanţă, P. MARIAN acuzând faptul că a fost bătut şi i-a fost pulverizat spray lacrimogen în ochi, solicitând îngrijiri medicale.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că autoturismul cu care s-au deplasat cei doi, marca Dacia Super Nova, avea un geam şi luneta sparte. Pe scaunul din dreapta faţă au fost găsite un pistol cu bile de cauciuc şi un spray lacrimogen, care au fost ridicate poliţişti în prezenţa lui G. SORIN-RĂZVAN, care a declarat verbal că pistolul aparţine lui P. MARIAN, precizând că a fost folosit în cursul nopţii.

P. MARIAN a fost transportat la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri medicale. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că P. MARIAN este posesorul pistolului cu bile, marca Walther, deţinând permis de armă.

Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, distrugere, vătămare corporală, lovire sau alte violenţe şi încăierare.

Tags: , ,

6 comentarii pentru articolul “Încăierare cu spray lacrimogen, geamuri sparte şi pistol cu bile”

  1. sley says:

    ******* din ileana,foarte curand o sa ne ducem peste ei sa-i agatam pe garduri….baietii din fundulea cei mai smecheri

    —————————————————————————————–

    *AVERTISMENT! Mesaj editat de un administrator. Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului materialului, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse altor persoane sau celorlalţi cititori care au postat un comentariu se va sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, sau de a accesa site-ul nostru, prin blocarea IP-ului folosit.

  2. Stereciu Liviu says:

    ma baieti de la fundulea stati linistiti ca va loviti iar singuri si ajungeti la spital ……. ha,ha,ha,ha ….. :) :):)

  3. parsoiu cristian says:

    baietilor de la fundulea aveti mare grija cu clanul [Cascarade] de la ileana ca aia sunt 3 frati foarte periculosi si are brigada de 40-50 de canibali mai bine impacativa ca e cel mai frumos :) )

  4. Stereciu Liviu says:

    Are dreptate gagicul lu Georgiana , Bebica…aia lu Cascarade sunt periculosi … impacativa ca sunteti aproape uni de alti si ie pacat sa va certati

  5. Vasile Alexandru says:

    Bai baieti aveti grija care mai veniti prin Ileana.Mai ales tu urecheatule .Sti k am 2m ,am cercunferinta bicepsului de 60 cm si mananc spanac !

  6. infl@mabil.ro says:

    se pare ca,comuna ileana intra in istorie.va pup si va salut.ANONIMUS

Lăsaţi un comentariu